,,Odată, demult, în ținutul ghețurilor veșnice, pe teritoriul nesfârșit al Hiperboreei..."
Așa începe una dintre frumoasele povești ale zilelor noastre. Aproape la fel ca basmele dintotdeauna, pe care le-am ascultat cu ochii mari sau le-am citit cu nesaț în copilărie. Mai târziu am pătruns în lumea fabuloasă a miturilor unde am aflat despre Începuturi, despre eroi civilizatori si despre un spațiu sacru al lumii, etern și nesfârșit, tărâm al înțelepților, interzis însă neinițiaților: Paradisul, Hiperboreea, Shambala...
Mă număr printre acei fericiți care au simțit de timpuriu chemarea și s-au refugiat într-o lume a imaginarului. În timp ce alte fetițe de vârsta mea degustau plăcerile jocurilor copilăriei, eu mă afundam în labirinturile Bibliotecii Astra și căutam alte delicii, spirituale. Descoperisem drumul spre Paradis și-l străbăteam din ce în ce mai des, fără să simt timpul care trecea cu o viteză torturantă. Treptat m-am obișnuit atât de mult cu Paradisul meu în care mii de tomuri, subțiri sau generoase, sobre sau în culori vii, făceau vechile rafturi să geamă de atâta greutate, încât nu mai simțeam izul usturător de formaldehidă care venea din depozitele cărților rare și prețioase, ca un balsam fără de care nu-mi puteam închipui lumea mea. Era locul unde mă regăseam mereu în cea mai dulce dintre solitudini: doar eu și cartea...
Am trecut porțile multor Paradisuri bibliofile în cursul vieții, am călcat teritorii puțin explorate, de fiecare dată cu aceeași stare de fascinație ca în fața Divinității. Mysterium fascinans m-a călăuzit și m-a atras mereu ca un magnet în ținuturi pe care le-am asemuit apoi cu mitica Hiperboree, străjuită de oamenii pământului și mângâiată de razele soarelui etern.
Acum știu că Paradisul există. Într-o bibliotecă, așa cum credea și Borges, în mirosul teilor văratici, în fiecare asfințit marin, în clopotele bisericilor noastre... Acesta este locul sfânt în care mă voi refugia de fiecare dată cu voluptate și voi oferi celor care vor să descopere, alături de mine, marile plăceri din Grădina Deliciilor.
Așa începe una dintre frumoasele povești ale zilelor noastre. Aproape la fel ca basmele dintotdeauna, pe care le-am ascultat cu ochii mari sau le-am citit cu nesaț în copilărie. Mai târziu am pătruns în lumea fabuloasă a miturilor unde am aflat despre Începuturi, despre eroi civilizatori si despre un spațiu sacru al lumii, etern și nesfârșit, tărâm al înțelepților, interzis însă neinițiaților: Paradisul, Hiperboreea, Shambala...
Mă număr printre acei fericiți care au simțit de timpuriu chemarea și s-au refugiat într-o lume a imaginarului. În timp ce alte fetițe de vârsta mea degustau plăcerile jocurilor copilăriei, eu mă afundam în labirinturile Bibliotecii Astra și căutam alte delicii, spirituale. Descoperisem drumul spre Paradis și-l străbăteam din ce în ce mai des, fără să simt timpul care trecea cu o viteză torturantă. Treptat m-am obișnuit atât de mult cu Paradisul meu în care mii de tomuri, subțiri sau generoase, sobre sau în culori vii, făceau vechile rafturi să geamă de atâta greutate, încât nu mai simțeam izul usturător de formaldehidă care venea din depozitele cărților rare și prețioase, ca un balsam fără de care nu-mi puteam închipui lumea mea. Era locul unde mă regăseam mereu în cea mai dulce dintre solitudini: doar eu și cartea...
Am trecut porțile multor Paradisuri bibliofile în cursul vieții, am călcat teritorii puțin explorate, de fiecare dată cu aceeași stare de fascinație ca în fața Divinității. Mysterium fascinans m-a călăuzit și m-a atras mereu ca un magnet în ținuturi pe care le-am asemuit apoi cu mitica Hiperboree, străjuită de oamenii pământului și mângâiată de razele soarelui etern.
Acum știu că Paradisul există. Într-o bibliotecă, așa cum credea și Borges, în mirosul teilor văratici, în fiecare asfințit marin, în clopotele bisericilor noastre... Acesta este locul sfânt în care mă voi refugia de fiecare dată cu voluptate și voi oferi celor care vor să descopere, alături de mine, marile plăceri din Grădina Deliciilor.
7 comentarii:
Vrei nu vrei, sa stii ca ma tin agatata de tine si tot ajung si eu in Gradina Deliciilor !
>:D<
Carmen, nu-ti dai seama cat ma bucur ca esti aici!!! >:D<
E primul meu comentariu in calitate de ,,gazda"!! Si parca-s cam impiedecata, dar las' ca-mi trece incepand cu urmatorul! :))
Abia astept sa te plimb prin Gradina! Am pregatite niste carti scrise de adevarate doamne ale literelor. Am eu ce am cu feminitatea, ca-i tare urgisita, saraca, in viata de toate zilele...
Sper sa ne auzim cat mai des!!! Pupici!! :-*
Ei, sa vezi si sa nu crezi!
Impresionant si coplesitor Raiul tau cu carti... Nu degeaba imi e frica si acum de bla-urile scrise, pfhaaa!
Iti doresc sa ai satisfactiile dorite pe nou nascutul blog, probabil o ramificatie a paradisului in care ademenesti si cu voie si fara voie.
Ghici. :)
:)) Ce m-as face eu fara bla-urile acelea?!
Cat despre satisfactii, stiti voi ca ele nu vin daca raman chiar singura... cu cartea. Mai e nevoie si de cei carora le pot impartasi ceva frumos, asa ca un ,,Ave Maria" bine interpretat... :)
Sa fi convinsa ca nu vei ramâne singura, doar cu cartile. Uite cum incepem sa avem un traseu internautic clar si sa savuram tot ce ni se ofera, cu atâta drag!
Imi plac povestile tale asa de muuuuult ! Mi-a placut ceea ce ai scris pe blogul urecheatei micutze. Astept cu sufletul la gura, sa ne mai rasfeti cu poveeeesti !!!!!!!
>:D<
Nu stiu de ce in Explorer apare si un clip aiurea, negru, ca nu l-am postat. In Mozilla e ok. Poate ma lamureste Irina cand se intoarce...
Va imbratisez si va multumesc mult pentru incurajari!
Acum trebuie sa fug, ca ma cheama ,,datoria"!! :)
>:D<
Trimiteți un comentariu