...Există o zonă unde realitatea trăită și evocarea se topesc într-un prezent continuu. Mă întreb în ce măsură conexiunea dintre fapt și gândul lui devin acum, pentru mine, un fel de punere în abis. Călătoresc din nou, cunoscând că îmi voi aminti apoi toate detaliile explorării, chipurile, drumurile intersectate. Îmi voi aminti ulterior despre gestul conștient al rememorării, iar în noua reconfigurare a imaginației totul va curge spre infinit. Un lanț inevitabil al devenirii, al implicării sinelui într-o aventură a eului în panorama lumii. De aceea ador călătoriile. Nu numai pentru simpla admirare a necunoscutului sau pentru cercetarea minuțioasă a celorlalte fețe ale lumii, ci și pentru prilejul de a mă descoperi treptat (prilej oferit și de actul scrierii subiective).
Încă un demers reflexiv..., doar unul... și apoi pășesc pe uscat. Știu că niciodată nu privesc de două ori un obiect, indiferent de ce natură ar fi acesta, chiar dacă ochii-mi trec de nenumărate ori prin preajma lui. Totul ține de meandrele perspectivelor, e un joc al unghiurilor și punctelor de vedere, care-mi dezvăluie mereu ceva nou. Sau, mai simplu spus, e ca în acel scenariu preluat de Nancy Kleinbaum într-un roman, în care profesorul de literatură engleză, desăvârșit cunoscător al poeziei moderne, sclipitor și nonconformist, își îndemna învățăceii să schimbe perspectiva privirii. Atunci când erau deprimați, abătuți, convinși că prăpastia e inevitabilă, profesorul le spunea să caute un alt loc de cuprindere vizuală a lumii familiare. De pildă, să se urce pe o... masă, pe o bancă, să privească de sus. Sigur vor observa lumina, ieșirea din impas. Dincolo de imaginea concretă și simplificatoare a ideii, cred că maestrul le insufla, de fapt, curajul de a accede spre zonele înalte ale spiritului, acolo unde puteau respira aerul tare și rarefiat, dar și mai sănătos, al gândirii libere, neconstrânse de canoane.
În noua mea perspectivă asupra insulei Murano, textura norilor se fărâmițează și primele raze încing pietrele micului port, scoțând la suprafață un curcubeu de sticlă. Pare un mesaj de întâmpinare, o mică operă de artă ce oferă, în dublu neînsuflețit, câteva crâmpeie din formele splendide ale lagunei. Sau poate fi o ca
rte de vizită a meșterilor sticlari, ori un alter ego, un purtător de imagine-cuvânt, încremenit în ape și culori de sticlă. Nu știu.Pe marginea principalului canal de navigație, micile fabrici de sticlărie, așa-numitele fornace, stau înghesuite, cu fațadele netransformate de secole. Sângele albastru al meșterilor apă nu se face cu ușurință, căci locuitorii insulei nu s-au lăsat seduși de avantajele modernizării. Tradiția este încă puternică și fiecare familie își poartă destinul ca pe un blazon. Am să descopăr, de altfel, că modelele unicat se află sub pecetea tainei; mă pot delecta contemplându-le, dar nu le pot fotografia.
Fiecare poartă de pe chei duce spre un sălaș al miracolului. Întâmplarea face să pășesc în aceeași incintă, la fel ca în urmă cu un an și jumătate. Totul e neschimbat. Și totul e nou! Observ interiorul dintr-o altă perspectivă și simt focul viu tot mai aproape, iar materia se descompune. Găsesc din ce în ce mai 
greu cuvintele. Spectacolul trebuie privit. Și e privit în tăcere. Singurele cuvinte rostite sunt ale povestitorului, om liniștit, cu voce blândă. Fără să-și dea seama, el resacralizează lumea, depănând încă o dată mitul sticlei. Prin repetare, gestul său devine ritualic: e precum un povestaș mitic ce păstrează cheia spre lumea misterului. În centru, meșterul abil îmi aminteșt
e de străvechiul mit al lui Hephaistos, dar într-o variantă adaptată spațiului venețian. Mai pașnic decât arhetipul său, el modelează sticla, îi dă suflu, o pune în formă și o învață să exprime frumusețea. Artă pură sau meșteșug? Recuperând acum din memorie întreaga istorie a făuririi unor forme sub ochii mei, mi-e greu să dau un răspuns definitiv la această întrebare. Cert este că pentru un timp cuvintele mi se par sărace, cu sensuri prea diluate pentru a putea reda scânteia actului creator.Și adevăratele minuni abia urmează să apară în micile piețe ale insulei sau pe străduțele străbătute de pașii turiștilor.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu