Motto:
,,Se pare că există în creier o zonă anume, cu totul aparte, ce ar putea fi denumită memoria poetică, și care înregistrează tot ceea ce ne-a încântat, ne-a emoționat - tot ceea ce conferă frumusețe vieții noastre”.
(Milan Kundera, Insuportabila ușurătate a ființei)
În ,,lumea eternei reveniri” recursul la ,,memoria poetică” are darul de a ne apropia de adevăratele sensuri ale lucrurilor vieții noastre. Ambele sintagme sunt desprinse din aceeași carte a lui Kundera, din care am mai citat cu altă ocazie. O carte care marchează un moment decisiv. De aceea revin astăzi la cuvintele lui, ancorându-mă în acestea ca (pre)text pentru o scurtă reflecție asupra metaforei.
Nu orice asociere de cuvinte poate constitui o metaforă, după cum limbajul metaforic nu este la îndemâna oricui, mai ales când se întrețese cu subtile structuri simbolice. Un hermeneut precum Paul Ricoeur (Eseuri de hermeneutică) atrăgea atenția că lectura este ,,reglată de coduri [...] care orientează comprehensiunea frazelor”, iar între ,,spunere” și ,,spusă” e o anumită distanță, greu de decelat totuși de un ochi nepregătit. Nu e de mirare că sensul sublim, extatic, al unor imagini metaforice este descoperit abia după o răsucire a minții sau, altfel spus, după o lectură în oglindă!
De aceea, metafora se sustrage oricăror încercări de normare prin definire, păstrându-și intacte libertatea, plurisemantismul și, inevitabil, ambiguitatea.
Pentru poeți, metafora este zbor, înălțare, plutire, șlefuire a cuvântului până la maxima concentrare a semnificațiilor sale, continuă căutare a albastrului pur. A trăi în orizontul metaforei înseamnă a-ți deschide larg aripile, precum Dedal și Icar deasupra norilor, dar cu mare grijă...
Pentru Blaga, deopotrivă poet și filosof, metafora revelatorie dă sens unei întregi culturi majore.
Pentru Kundera, metaforele nu mai sunt un simplu joc poetic: ,,Cu metaforele nu-i de joacă! Dragostea se poate naște dintr-o singură metaforă.” Observația romancierului am citit-o și am înțeles-o pe deplin ulterior postării primului fragment din operă, cam în perioada în care căutam adevăratele dialoguri poetice purtate în plan spiritual de către marii creatori.
,,Se pare că există în creier o zonă anume, cu totul aparte, ce ar putea fi denumită memoria poetică, și care înregistrează tot ceea ce ne-a încântat, ne-a emoționat - tot ceea ce conferă frumusețe vieții noastre”.
(Milan Kundera, Insuportabila ușurătate a ființei)
În ,,lumea eternei reveniri” recursul la ,,memoria poetică” are darul de a ne apropia de adevăratele sensuri ale lucrurilor vieții noastre. Ambele sintagme sunt desprinse din aceeași carte a lui Kundera, din care am mai citat cu altă ocazie. O carte care marchează un moment decisiv. De aceea revin astăzi la cuvintele lui, ancorându-mă în acestea ca (pre)text pentru o scurtă reflecție asupra metaforei.
Nu orice asociere de cuvinte poate constitui o metaforă, după cum limbajul metaforic nu este la îndemâna oricui, mai ales când se întrețese cu subtile structuri simbolice. Un hermeneut precum Paul Ricoeur (Eseuri de hermeneutică) atrăgea atenția că lectura este ,,reglată de coduri [...] care orientează comprehensiunea frazelor”, iar între ,,spunere” și ,,spusă” e o anumită distanță, greu de decelat totuși de un ochi nepregătit. Nu e de mirare că sensul sublim, extatic, al unor imagini metaforice este descoperit abia după o răsucire a minții sau, altfel spus, după o lectură în oglindă!
De aceea, metafora se sustrage oricăror încercări de normare prin definire, păstrându-și intacte libertatea, plurisemantismul și, inevitabil, ambiguitatea.
Pentru poeți, metafora este zbor, înălțare, plutire, șlefuire a cuvântului până la maxima concentrare a semnificațiilor sale, continuă căutare a albastrului pur. A trăi în orizontul metaforei înseamnă a-ți deschide larg aripile, precum Dedal și Icar deasupra norilor, dar cu mare grijă...
Pentru Blaga, deopotrivă poet și filosof, metafora revelatorie dă sens unei întregi culturi majore.
Pentru Kundera, metaforele nu mai sunt un simplu joc poetic: ,,Cu metaforele nu-i de joacă! Dragostea se poate naște dintr-o singură metaforă.” Observația romancierului am citit-o și am înțeles-o pe deplin ulterior postării primului fragment din operă, cam în perioada în care căutam adevăratele dialoguri poetice purtate în plan spiritual de către marii creatori.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu