Despre Veneția am scris de nenumărate ori, de fiecare dată când gândurile-mi au simțit dorul libertății, al aventurii și al desprinderii dintr-o lume ternă și rece. Poate de aceea am cercetat cu interes fiecare colțișor al cetății și am contemplat-o în toate veșmintele anotimpurilor sale. Ceea ce am căutat mereu a fost acel spațiu fabulos din trecut, așezat la confluența marilor arte și a unor destine de excepție: scriitori, pictori, compozitori, sculptori, arhitecți, seducători, aventurieri, curtezane. Parfumul diferitelor vârste ale Renașterii italiene pe care le savuram cu înfrigurare în contemplările mele îndelungate...Călătoriile în lumea cotidiană a Veneției mi-au lăsat însă mereu un gust amar, căci cetatea s-a transformat în ultimul secol într-o atracție universală, pierzându-și parcă, treptat, strălucirea de odinioară. Oricât am palpat, cu ochii închiși, zidurile seculare ruinate, oricât de adânc am inspirat aerul rece sau clocotitor, cu izul specific marilor canale, n-am reușit să simt nicio boare din farmecul cetății de odinioară. Astăzi Veneția este o frumusețe rece, încremenită într-un timp lipsit de căldura acelor suflete care o populaseră și o însuflețiseră pe vremuri. Din când în când, doar câte o ,,bellissima veneziana” sub asediul porumbeilor, în lumina aurorei ireale, mai trezește Piazza San Marco din amorțire...
Nu știu când a început declinul Veneției... Eminescu l-a intuit în celebrul său sonet, în care prevestea crepusculul acelei lumi, un sfârșit ce avea să se confirme în strania scriere a lui Thomas Mann, Moartea la Veneția.
Mă întreb acum, care este Veneția cea adevărată: cea de astăzi, aglomerată, la limita dintre artă, kitsch și spirit comercial, sau cea de ieri, pe care o iubesc și o caut în fiecare reprezentare a vremurilor de altădată, reală sau ficțională?! Răspunsul este în mine. Știu cu certitudine că, dacă ar fi să pot alege să trăiesc într-un alt loc și alt timp, aș alege Veneția secolului al XVI-lea! Și aș vrea să fiu Veronica Franco... și să fiu iubită de Marco Venier... și...
Nu știu când a început declinul Veneției... Eminescu l-a intuit în celebrul său sonet, în care prevestea crepusculul acelei lumi, un sfârșit ce avea să se confirme în strania scriere a lui Thomas Mann, Moartea la Veneția.
Mă întreb acum, care este Veneția cea adevărată: cea de astăzi, aglomerată, la limita dintre artă, kitsch și spirit comercial, sau cea de ieri, pe care o iubesc și o caut în fiecare reprezentare a vremurilor de altădată, reală sau ficțională?! Răspunsul este în mine. Știu cu certitudine că, dacă ar fi să pot alege să trăiesc într-un alt loc și alt timp, aș alege Veneția secolului al XVI-lea! Și aș vrea să fiu Veronica Franco... și să fiu iubită de Marco Venier... și...
5 comentarii:
Servesc patria in dodii dodecafonice solmizationale
Roman major, dedicat oricui, cadou de Anul Nou
Sau parodie pentru cine stie. Rabufneste MP3-ul, sau ce-o fi, caci sanctitatea sa, crucisatorul fantomatic e taare... binecuvantat cu tehnici incrucisate. Rasplatit cu varf si indesat si... ce mai urmeaza, big brother, pana la calendele grecesti? Asta-i Simfonia neterminata si determinata?! Cum ce titluri am... gasit? Pai, in general am primit atatea titluri la indemana, ca selectia ar fi interminabila, Ţuker Manna per lei, cati orfani or fi multirepliati deja... Ma duc la Hollyluia, sa-mi pun palmele pe cimentul moale, ca „mi-au” dat atata apa la moara, sa ma spele de toate pacatele, ca poate s-o limpezi privirea cu apa plata. Cum a cui? Pai asta ma intreb si eu, si Shakespeare, cugetand la nemurirea sufletului. Cum iar a cui? Acu i-acu : a neamului! Si totusi, al cui cucui e mai mare? Al terţ eunucului?! Dar diferenta dintre veselie si ironie, eleganţă si aroganţă, sensibil si penibil, stie CucluxClan care e?! Hm? Unii poate ca da, iar altii bla bla, sau clamp clamp pechineza. Sa mai sezatoare literara odata in dolce grai! De ce nu?
Am tras bine aer in piept si mi-am tinut respiratia, cu sufletul la gura, ca a fost palpitant de surescitant pe TV. Pai de cand pana unde si de cine pana care se petrece? Nu se stie. „Care este.”
Fii atent acum si-aicea ce constructii ornamental rococo briceagice gramaticale filmate subacvatic (unde mi-or fi labele?) si felinic goblenizate postfaptice intepatoare, pffff, ca nu se mai termina odata era. Sa va asfixiati ca mine de ris sidefat elefantic. THANKS! ZMAU! Pai, chiar ca-mi „zboara” mintea tot mai sus, ca elicopterul zi si noapte, (as!) in culmea ghicitorii... Printre si intre atatea carti postale, nu mai stiu unde sa ma mai postez si eu, ca pe unde trec, fie si din an in Pasti… e razboiul stelelor verzi. Dar mai nou vad numai intr-un rosu aprins superbvizibil reflectorizat holografic, ca de-aia am orbit si ratacesc aventuros pe cararile incalcite ale domnului... Cum care? Yo Yo Mac cu spite de lac si vipusca. Sau pe lac, ca sa fie si mai minunat! “Cristoase!”, pai stiti ce greu e sa executi o singura stima textuala polifonica pe enspe voci si cu o droaie de subiecte?? Nici Bach n-a realizat performanta asta extrema, dar specialistul se descurca perfect, ca are sange albastru si rece, de-a zapacit o lume-ntreaga, desi n-a avut treaba cu nimeni in general. Tot adjectival vorbind, ca n-am “incotro”, nu mai era mult pana la impactul cu bolidul meteoritic subteranologic creationist capital… Stati sa-mi trag sufletu', ca ma scufund la coma si interpretari polivalente de marca abisala. Sau mai bine sa prezint stirile sportive? Nu, ca ma umfla si pe mine risul padurilor lisztiene defrisate fara mila.
Cam prea dezvoltata incalzirea, stiu, asa ca trecem la secondo tempo, la continutul textului emblematic, sau ce-o fi sa fie. Cate minute mai am?
In piata San Marco e raiul pe pamant, cat va exista pamantul. Deasemenea, in Evul Mediu cavalerii teutoni stiau de-o treaba. Se duelau doi cate doi, in passo doble, sau calare pe Wilhelm Tell, cu lancea si scutul pentru o cauza nobila si sub blazon (parca), sau ca Robin Hood impotriva mai multora, da, dar pe rand si la rand, respectandu-se si nesubestimandu-se reciproc. Dar cavalerii pozitroni de 100 de ani lumina au niste pozitii de executie si tragere olimpice laborios-doboratoare, (instructie Suzuki) sub turela nationala, impotriva armatelor de ci-Borgi. Pacatele mele, Maica Precista!! Sunt lucrat iudeic de afurisit, de-ti vine sa canti cu toate degetele pe orga, ca nema submarin, de profundis. Sau sa-i strangi de gat doar cu cablul electric, cel putin 10 minute. Nu ma omor dupa folk, rocky si nu stiu mai ce, dar amiralul de rezerva se baldabac in balta dupa perlele tezaurului pierdut in timp si spatiu. Si-asa o poate tine mult si bine (iaca versu'), ca pe toate le inteleg, bre, dar numa' una este luna (alt vers spontan). Unde-o fi si camasa aia de forta aeriana? Cred ca am uitat-o-n Gratz, ca nici armonica nu mai intelege.
Nu mai gasesc logica, iar cei care nu inteleg, sa nu interpreteze, ca se pierd in labirint si-i haleste rechinu lupeste (inca un vers), ludic in van, bre.
Biblioteca este un spatiu deschis cititorilor, deci cititi si titlul acesta, in editie operata biblic si oedipian, pentru cine nu stie. Intre muribund si furibund e o foarte mare diferenta. Gata, c-am defectat cipul paralitic versi-ficat.
Tom Saint Moritz (ca sa am haz, nu necaz)
Ed. „DNSters”, c-o pun pere-play. Eei...
Sa creionam din bureti toti caii verzi pe pereti. Tonalitatea este teoretica, 100% eronata si impracticabila. Stergeti va rog creatia suspusa. Asta se face cand nu stii cu ce genii ai de-a face. Ospitalitatea si deontologia de presa are o uriasa problema informationala, informatica si caracterologica la nivel de capitala si tara. Asta s-a demonstrat printre altele.
N.A.S.A
Va rog totusi, inca odata, sa-mi stergeti si comentariile de mai sus, deoarece toate inventiile creativ-fictive postate pe acest site ar putea duce la concluzii total absurde si aberante, neconforme cu realitatea si nocive gratuit.
Multumesc.
Pentru autorul mesajelor de mai sus formulez un singur raspuns si ultimul. Nu le voi sterge, pentru ca fiecare trebuie sa-si asume la un moment dat aberatiile formulate in mediul online, pentru a nu mai cadea ulterior in greseala de a-mi invada spatiul pe care-l las deschis comentatorilor de buna-credinta. Dumneavoastra va aflati in acest moment intr-o grava eroare personala. Nu stiu ce ati inteles din postarile mele, dar va asigur ca va aflati departe de miezul scriselor mele si, mai mult, intentionati sa deformati o realitate si sa semanati confuzie pe unde treceti.
Pentru ca tot suntem la inceputul unui nou an, faceti-mi un bine si scutiti-mi pretiosul azur de prezenta cuvintelor dumneavoastra de acum inainte.
Si ,,Buna dimineata"! Mai e nevoie sa scriu aici direct cui ii adresez aceste cuvinte?! Va asigur ca nu lui Andrei B., un om extraordinar, ci dumneavoastra, purtatorul unui nume cu incipit vocalic. Chiar vreti sa-l scriu?!
Indreptare: pseudonim* cu incipit vocalic (ca sa fie totul clar).
Trimiteți un comentariu