Mă tem de ploile torențiale de vară, de fulgere răzlețe, urmate de tunete ce întretaie liniștea furtunii.
În seara aceasta însă am dansat în ploaia năvalnică a nopții și am adulmecat cu voluptate toate aromele pamântului ieșite odată cu aburii încețoșați. M-am abandonat unei porniri inefabile de a mă contopi dionisiac cu stropii reci, până la ultima lor fibră. Desculță, am întins mâinile spre cer, l-am lăsat să mă cuprindă cu plânsul său vijelios și să-și prelingă lacrimile pe trup. Sclipirile argintii, strălucitoare ale fulgerelor dezlănțuite pe întunericul nocturn nu m-au mai înspăimântat ca altădată. Simțeam fiorul lor trecând prin mine, așezându-se apoi pe sufletul vrăjit de dansul lor cu mișcări abrupte, ascuțite. Picătură cu picătură, apa și-a croit cărarea prin ființa mea, a străbătut porii însetați și mi-a pătruns în sânge până am devenit una cu noaptea. Au pierit în neant toate gândurile, s-au estompat grijile și frământările. Ploaia a dezagregat până și cele mai intime granițe sufletești, cuibărindu-și răceala în inimă, dăruindu-mi o fărâmă din energia ei.
Când ropotul a încetat, cu pași înceți am călcat în urma stropilor pierduți și am respirat adânc, parcă pentru ultima dată, atmosfera pluvioasă, izbăvită de toate păcatele omenirii rătăcite...
În seara aceasta însă am dansat în ploaia năvalnică a nopții și am adulmecat cu voluptate toate aromele pamântului ieșite odată cu aburii încețoșați. M-am abandonat unei porniri inefabile de a mă contopi dionisiac cu stropii reci, până la ultima lor fibră. Desculță, am întins mâinile spre cer, l-am lăsat să mă cuprindă cu plânsul său vijelios și să-și prelingă lacrimile pe trup. Sclipirile argintii, strălucitoare ale fulgerelor dezlănțuite pe întunericul nocturn nu m-au mai înspăimântat ca altădată. Simțeam fiorul lor trecând prin mine, așezându-se apoi pe sufletul vrăjit de dansul lor cu mișcări abrupte, ascuțite. Picătură cu picătură, apa și-a croit cărarea prin ființa mea, a străbătut porii însetați și mi-a pătruns în sânge până am devenit una cu noaptea. Au pierit în neant toate gândurile, s-au estompat grijile și frământările. Ploaia a dezagregat până și cele mai intime granițe sufletești, cuibărindu-și răceala în inimă, dăruindu-mi o fărâmă din energia ei.
Când ropotul a încetat, cu pași înceți am călcat în urma stropilor pierduți și am respirat adânc, parcă pentru ultima dată, atmosfera pluvioasă, izbăvită de toate păcatele omenirii rătăcite...
7 comentarii:
8->
... ce frumoooos !!!
Melancolic dar plin de viata ! Eliberator.
:*
Am scris spontan ce am simtit. Putin cam poetic, e adevarat... Stii, mi s-a spus odata sa scriu poezii, dar mi-e teama sa ma las prada vizunilor mele, uneori prea intunecate. Am in mine o vastitate de trairi si explozii pe care le tin bine ascunse. Cine stie, poate lirica m-ar elibera si mai mult... :*
Am in biblioteca multi poeti ai ploii, dar nu am vrut sa transcriu versurile lor, ci sa fiu eu insami. :*
Maria, oare de câte ori sa-ti repet ca acesta e coltisorul tau, in care ai voie sa fi poetica, dramatica sau cum iti vine!?!? Si nu numai ca ai voie, dar chiar e indicat sa iti dai frâu liber simtamintelor ! Lasa afara ce simti si nu te mai gandi la reactia altora! In primul rând scrii pentru tine!
:*
La asta ma si gandeam cand am scris! :) Ca-i al meu si aici sunt eu mai mult decat oriunde altundeva, ca ma reprezinta intru totul.
Stii ce ascult acum? Koop!!! De pe globusorul tau! :*
Mmmmm ... ce-mi place si mie ! 8->
ma obsedeaza melodiile alea doua !
Ii scriai tu Irinei despre dependentza! Uite ca m-a capturat si pe mine interpreta cu vocea ei calda si cu melodiile languroase! :))
Mi-am amintit de o alta interpreta pe care o ador!! Sa caut pe tubulet, poate gasesc ceva asemanator!
Trimiteți un comentariu