Ei, nu-i nimic! Dacă nu vrea nimeni să-mi ,,spună" o poveste, am să mă copilăresc puțin. Voi lăsa seriozitatea la o parte (o s-o mai mimez din când în când :) ) în favoarea unui joc al lecturii și receptării unor texte/ pretexte inedite. Ați ghicit! Mă ipostaziez într-un homo ludens, prefăcându-mă că aș fi un povestaș. Dar despre povestași vă scriu altă dată, acum mă întorc la povestirile lui... Umberto Eco.
Ca orice scriitor serios, semiotician riguros, de renume mondial, cu mai mult de 50 de titluri de DHC în portofoliu, Umberto Eco a descins în lumea lucrurilor mărunte, simpl
e și pure, confirmându-le rosturile. În periplul său prin ținuturile liliputane l-a însoțit artistul grafic Eugenio Carmi, iar rezultatul colaborării lor este volumul Trei povestiri, adresat celor mici... de la 3 la 99 de ani! Nu-mi pot închipui povestirile în versuri fără ilustrațiile lui Carmi, nici imaginile grafice fără textele lui Eco. Cartea este precum un corpus perfect, construit la toate nivelurile unei receptări inteligente. De altfel, iată ce se consemnează într-o notă a editorului, plasată la începutul cărții: ,,Eugenio Carmi, pictor, se autodefinește 'fabricant de imagini'. Cu Umberto Eco a devenit ilustrator./ Umberto Eco, profesor universitar, eseist, scriitor, se autodefinește 'fabricant de cuvinte'. Cu Eugenio Carmi a devenit povestitor de basme”. Deci, întâlnirea fericită a celor doi artiști a produs mutații serioase în plan creator, fiecare devenind, dintr-un homo faber, un autentic deus faber, capabil să întemeieze o lume fictivă în toată puterea cuvântului. Cam așa se întâmplă cu toate scriiturile lui Umberto Eco. Par a începe simplu, apoi fabulele devin din ce în ce mai complexe, deschizând o constelație de semnificații. Nici în volumul acesta lucrurile nu stau altfel, cu excepția faptului că întreaga atenție a scriitorului se îndreaptă spre micuții săi poznași din auditoriul imaginar, cărora le spune poveștile sale cu tâlc, pe teme foarte grave și serioase...
În Bomba și generalul, un mic atom, la fel de mic ca toți ceilalți atomi, e trist pentru că a fost închis într-o bombă atomică, iar el și toți ceilalți aveau să se îmbucătățească în momentul lansării, aducând moartea în lume. ,,Un general rău,/ cu o uniformă plină de galoane” vrea să facă un război și își petrece viața adunând bombe în pod. Atomii știu ce înseamnă explozia provocată de ei înșiși: catastrofă, moarte, distrugere, gaură neagră! De aceea se răzvrătesc împotriva generalului, ies pe furiș din bombe și se ascund în pivniță. Generalul, îndemnat de mai-marii lumii, declară războiul, își încarcă bombele într-un aeroplan și le aruncă peste lumea disperată. Dar bombele nu explodează, fiind goale, iar oamenii le transformă în ghivece de flori. Toți descoperă că viața este frumoasă fără bombe și hotărăsc să nu mai facă niciodată războaie. Dar ce se întâmplă acum cu generalul?! Nimic. A devenit portar la un hotel, fiind nevoit să facă plecăciuni în fața turiștilor. Aceștia îl recunosc și îi spun mereu, pe glasuri triste: ,,Să vă fie rușine!/ În hotelul ăsta serviciile sunt foarte proaste!”
A venit rândul Celor trei cosmonauți, povestirea mea preferată! ,,A fost odată Pământul.// Și a fost odată Marte.” Oamenii care locuiau pe Pământ doreau să ajungă pe Marte. Mai întâi au lansat sateliți, au trimis rachete; apoi au pus în rachete și niște câini, dar au renunțat repede la ei când au văzut că nu știu să vorbească și să le spună ce au văzut în drumul lor. Într-o zi au apărut trei oameni curajoși cărora li se spunea ,,cosmonauți”, hotărâți să exploreze Cosmosul (îi puteți vedea în ilustrația lui Carmi!)
,,Într-o bună zi, plecară de pe Pământ,
din trei puncte diferite, trei rachete.
În prima se afla un american,
care fluiera vesel o melodioară de jazz.
În a doua se afla un rus,
care cânta cu glas profund 'Volga, Volga'.
În a treia se afla un chinez,
ce cânta un cântec preafrumos,
care celorlalți
doi li se părea disonant.”
Cei trei cosmonauți nu se agreau defel, fiindcă nu se înțelegeau și se credeau deosebiți de ceilalți. Deși s-au aflat în competiție, au ajuns pe Marte în același timp. Au contemplat natura neobișnuită, dar au admirat ,,munții roșii/ cu sclipiri ciudate”, exact aceiași pe care i-a văzut și Carmi, iar apoi i-a reclădit în imaginea din stânga. :)
În prima noapte stelară s-au simțit pătrunși de frică și de singurătate. Fiecare și-a strigat mama în limba sa: americanul a rostit ,,Mommy...!, rusul ,,Mama”, iar chinezul ,,Ma-Ma”. Au priceput că au aceleași sentimente și s-au apropiat unul de celălalt. Dimine
ața, apariția unui marțian (bineînteles că era verde!) cu antene în loc de urechi, o trompă și șase mâini i-a îngrozit pe cosmonauți. Marțianul le spuse: ,,GRRRR!”, iar pământenii au considerat că e un sunet războinic și s-au pregătit să-l ucidă. În acea clipă, o pasăre marțiană s-a prăbușit înghețată din cuib. Cosmonauții au lăcrimat înduioșați. Marțianul a luat-o cu cele șase mâini ale sale, a încercat să o încălzească și două fire de fum i-au ieșit din trompă. Cosmonauții au înțeles că marțianul lăcrima și nu era deloc diferit de ei. S-au înțeles de îndată prin gesturi și au hotărât să întemeieze o mare republică spațială în care să domnească înțelegerea. ,,Pricepuseră că pe Pământ,/ ca și pe celelalte planete, fiecare are gusturile lui,/ însă e doar o chestiune de a ne înțelege unii pe alții.”
Ultima povestioară e mai tristă... autorul a uitat de regula happy end-ului... sau poate îi lasă pe micii cititori sau ascultători ai săi să scrie sfârșitul. În Gnomii de pe Gnu, un Împărat mare și puternic, înconjurat de tot felul de Miniștri ambițioși, caută în toate zările Pământului să descopere noi teritorii. Constatând că nu mai este nimic de descoperit pe Pământ, hotărăște să trimită un Explorator Galactic (EG), pentru a căuta o planetă locuită. După peregrinări îndelungate prin tot felul de ținuturi stelare reci și lipsite de viață, EG descoperă o planetă minunată, curată, îngrijită precum o bijuterie, cu o cromatică vie, planeta Gnu, locuită de gnomi. Dialogul se înfiripă spontan:
,,Eu, zise EG, sunt Exploratorul Galactic
al Marelui Împărat de pe Pământ,
și am venit să vă descopăr!”
,,Ia te uită ce mai întâmplare”, zise căpetenia gnomilor,
,,și noi, care eram convinți
că noi vă descoperiserăm pe dumneavoastră!”
Urmează o conversație interesantă între EG și gnomi, în care pământeanul se oferă să le aducă acestora civilizația sa. Gnomii nu sunt așa ascultători precum indigenii cuceriți în vechime și cer detalii despre civilizația care li se oferă. Cu ,,megatelescopul megagalactic” al exploratorului, descoperă un pământ poluat, cu orașe sufocate de blocajele din trafic și învăluite de smog, mări acoperite de imense pete de petrol, zone despădurite, deșeuri aruncate la nimereală. Cu fiecare nouă descoperire, gnomii exclamă: ,,Păcat...!”, iar apoi îl întreabă pe EG: ,,N-ați putea/ cumva să nu ne mai descoperiți? [...] De ce/ să nu venim noi pe Pământ/ ca să vă descoperim pe voi?” și îi explică toate avantajele pe care pământenii le-ar putea avea. EG se întoarce acasă și-i povestește Împăratului despre lumea gnomilor și propunerea lor. Miniștrii ,,fac fițe”, vorbesc despre pașapoarte, taxe de imigrare și altele, dar în secundele următoare cad victime propriei lor inconștiențe. Unul alunecă pe guma de mestecat aruncată pe jos de un alt Ministru, altul este azvarlit pe trotuar printre mormanele de saci de gunoi...
,,Pentru moment, povestea noastră
se oprește aici, și ne pare rău
că nu putem spune că, de atunci,
cu toții au trăit fericiți până la adânci bătrâneți.
Și cine știe dacă pe gnomii de pe Gnu
au să-i lase să vină la noi.
Dar, chiar de nu vor veni,
de ce nu ne punem noi pe făcut
ceea ce ar fi făcut gnomii de pe Gnu?”
Și-am încălecat pe-o șa și... toate celelalte. Sper că v-au plăcut povestioarele și ilustrațiile. E bine să veghem la tâlcul lor...
Ca orice scriitor serios, semiotician riguros, de renume mondial, cu mai mult de 50 de titluri de DHC în portofoliu, Umberto Eco a descins în lumea lucrurilor mărunte, simpl
e și pure, confirmându-le rosturile. În periplul său prin ținuturile liliputane l-a însoțit artistul grafic Eugenio Carmi, iar rezultatul colaborării lor este volumul Trei povestiri, adresat celor mici... de la 3 la 99 de ani! Nu-mi pot închipui povestirile în versuri fără ilustrațiile lui Carmi, nici imaginile grafice fără textele lui Eco. Cartea este precum un corpus perfect, construit la toate nivelurile unei receptări inteligente. De altfel, iată ce se consemnează într-o notă a editorului, plasată la începutul cărții: ,,Eugenio Carmi, pictor, se autodefinește 'fabricant de imagini'. Cu Umberto Eco a devenit ilustrator./ Umberto Eco, profesor universitar, eseist, scriitor, se autodefinește 'fabricant de cuvinte'. Cu Eugenio Carmi a devenit povestitor de basme”. Deci, întâlnirea fericită a celor doi artiști a produs mutații serioase în plan creator, fiecare devenind, dintr-un homo faber, un autentic deus faber, capabil să întemeieze o lume fictivă în toată puterea cuvântului. Cam așa se întâmplă cu toate scriiturile lui Umberto Eco. Par a începe simplu, apoi fabulele devin din ce în ce mai complexe, deschizând o constelație de semnificații. Nici în volumul acesta lucrurile nu stau altfel, cu excepția faptului că întreaga atenție a scriitorului se îndreaptă spre micuții săi poznași din auditoriul imaginar, cărora le spune poveștile sale cu tâlc, pe teme foarte grave și serioase...În Bomba și generalul, un mic atom, la fel de mic ca toți ceilalți atomi, e trist pentru că a fost închis într-o bombă atomică, iar el și toți ceilalți aveau să se îmbucătățească în momentul lansării, aducând moartea în lume. ,,Un general rău,/ cu o uniformă plină de galoane” vrea să facă un război și își petrece viața adunând bombe în pod. Atomii știu ce înseamnă explozia provocată de ei înșiși: catastrofă, moarte, distrugere, gaură neagră! De aceea se răzvrătesc împotriva generalului, ies pe furiș din bombe și se ascund în pivniță. Generalul, îndemnat de mai-marii lumii, declară războiul, își încarcă bombele într-un aeroplan și le aruncă peste lumea disperată. Dar bombele nu explodează, fiind goale, iar oamenii le transformă în ghivece de flori. Toți descoperă că viața este frumoasă fără bombe și hotărăsc să nu mai facă niciodată războaie. Dar ce se întâmplă acum cu generalul?! Nimic. A devenit portar la un hotel, fiind nevoit să facă plecăciuni în fața turiștilor. Aceștia îl recunosc și îi spun mereu, pe glasuri triste: ,,Să vă fie rușine!/ În hotelul ăsta serviciile sunt foarte proaste!”
A venit rândul Celor trei cosmonauți, povestirea mea preferată! ,,A fost odată Pământul.// Și a fost odată Marte.” Oamenii care locuiau pe Pământ doreau să ajungă pe Marte. Mai întâi au lansat sateliți, au trimis rachete; apoi au pus în rachete și niște câini, dar au renunțat repede la ei când au văzut că nu știu să vorbească și să le spună ce au văzut în drumul lor. Într-o zi au apărut trei oameni curajoși cărora li se spunea ,,cosmonauți”, hotărâți să exploreze Cosmosul (îi puteți vedea în ilustrația lui Carmi!)
,,Într-o bună zi, plecară de pe Pământ,
din trei puncte diferite, trei rachete.
În prima se afla un american,
care fluiera vesel o melodioară de jazz.
În a doua se afla un rus,
care cânta cu glas profund 'Volga, Volga'.
În a treia se afla un chinez,
ce cânta un cântec preafrumos,
care celorlalți
doi li se părea disonant.”Cei trei cosmonauți nu se agreau defel, fiindcă nu se înțelegeau și se credeau deosebiți de ceilalți. Deși s-au aflat în competiție, au ajuns pe Marte în același timp. Au contemplat natura neobișnuită, dar au admirat ,,munții roșii/ cu sclipiri ciudate”, exact aceiași pe care i-a văzut și Carmi, iar apoi i-a reclădit în imaginea din stânga. :)
În prima noapte stelară s-au simțit pătrunși de frică și de singurătate. Fiecare și-a strigat mama în limba sa: americanul a rostit ,,Mommy...!, rusul ,,Mama”, iar chinezul ,,Ma-Ma”. Au priceput că au aceleași sentimente și s-au apropiat unul de celălalt. Dimine
ața, apariția unui marțian (bineînteles că era verde!) cu antene în loc de urechi, o trompă și șase mâini i-a îngrozit pe cosmonauți. Marțianul le spuse: ,,GRRRR!”, iar pământenii au considerat că e un sunet războinic și s-au pregătit să-l ucidă. În acea clipă, o pasăre marțiană s-a prăbușit înghețată din cuib. Cosmonauții au lăcrimat înduioșați. Marțianul a luat-o cu cele șase mâini ale sale, a încercat să o încălzească și două fire de fum i-au ieșit din trompă. Cosmonauții au înțeles că marțianul lăcrima și nu era deloc diferit de ei. S-au înțeles de îndată prin gesturi și au hotărât să întemeieze o mare republică spațială în care să domnească înțelegerea. ,,Pricepuseră că pe Pământ,/ ca și pe celelalte planete, fiecare are gusturile lui,/ însă e doar o chestiune de a ne înțelege unii pe alții.”Ultima povestioară e mai tristă... autorul a uitat de regula happy end-ului... sau poate îi lasă pe micii cititori sau ascultători ai săi să scrie sfârșitul. În Gnomii de pe Gnu, un Împărat mare și puternic, înconjurat de tot felul de Miniștri ambițioși, caută în toate zările Pământului să descopere noi teritorii. Constatând că nu mai este nimic de descoperit pe Pământ, hotărăște să trimită un Explorator Galactic (EG), pentru a căuta o planetă locuită. După peregrinări îndelungate prin tot felul de ținuturi stelare reci și lipsite de viață, EG descoperă o planetă minunată, curată, îngrijită precum o bijuterie, cu o cromatică vie, planeta Gnu, locuită de gnomi. Dialogul se înfiripă spontan:
,,Eu, zise EG, sunt Exploratorul Galactic
al Marelui Împărat de pe Pământ,
și am venit să vă descopăr!”
,,Ia te uită ce mai întâmplare”, zise căpetenia gnomilor,
,,și noi, care eram convinți
că noi vă descoperiserăm pe dumneavoastră!”
Urmează o conversație interesantă între EG și gnomi, în care pământeanul se oferă să le aducă acestora civilizația sa. Gnomii nu sunt așa ascultători precum indigenii cuceriți în vechime și cer detalii despre civilizația care li se oferă. Cu ,,megatelescopul megagalactic” al exploratorului, descoperă un pământ poluat, cu orașe sufocate de blocajele din trafic și învăluite de smog, mări acoperite de imense pete de petrol, zone despădurite, deșeuri aruncate la nimereală. Cu fiecare nouă descoperire, gnomii exclamă: ,,Păcat...!”, iar apoi îl întreabă pe EG: ,,N-ați putea/ cumva să nu ne mai descoperiți? [...] De ce/ să nu venim noi pe Pământ/ ca să vă descoperim pe voi?” și îi explică toate avantajele pe care pământenii le-ar putea avea. EG se întoarce acasă și-i povestește Împăratului despre lumea gnomilor și propunerea lor. Miniștrii ,,fac fițe”, vorbesc despre pașapoarte, taxe de imigrare și altele, dar în secundele următoare cad victime propriei lor inconștiențe. Unul alunecă pe guma de mestecat aruncată pe jos de un alt Ministru, altul este azvarlit pe trotuar printre mormanele de saci de gunoi...
,,Pentru moment, povestea noastră
se oprește aici, și ne pare rău
că nu putem spune că, de atunci,
cu toții au trăit fericiți până la adânci bătrâneți.
Și cine știe dacă pe gnomii de pe Gnu
au să-i lase să vină la noi.
Dar, chiar de nu vor veni,
de ce nu ne punem noi pe făcut
ceea ce ar fi făcut gnomii de pe Gnu?”
Și-am încălecat pe-o șa și... toate celelalte. Sper că v-au plăcut povestioarele și ilustrațiile. E bine să veghem la tâlcul lor...
3 comentarii:
Maria, intr-un scurt moment de respiro, intru pe net, dau o raita fugitiva prin presa electronica si vreo doua bloguri dragi mie si ma opresc in Hiperboreea cu surprindere. Gasesc aici povesti! De uimire, parcurg zambind textul si ma trezesc ca am ajuns la sfarsit, citind... povesti ilustrate pentru copii. Ha! si Hm! Dar nu orice fel de basme, ci povestioare intelepte, fermecatoare (altfel n-as fi avut rabdare sa te citesc rapid, he he!) educative si cu o morala foarte sanatoasa, care da de gandit nu numai micutilor locuitori ai Terrei. :)
Prima poveste si ultima mi se par mie deosebite. M-a incantat semnificatia metamorfozarii raului in bine (generalul razboinic - portar de hotel si bombele - ghivece cu flori), respectiv povestioara din final, care este amara, de mare actualitate si alarmanta ca mesaj.
Felicitari sincere pentru idee! Astfel de scrieri, dincolo de aspectul educativ sau relaxant, ar avea un efect si impact sporit fatza de sloganurile, programele, petitiile si campaniile destinate celor care se considera adulti responsabili la orice varsta. Dar cati adulti citesc povesti? Poate bunicii nepotilor lor si... noi, unii "ciudati".
Multumesc pentru placerea celor catorva minute de destindere oferite. Ca sa vezi! N-am mai citit povesti... eheei... de asta vara!! =)) (In rest, "povesti" gasesti in toata presa, politica, etc, ha ha! - eufemistic)
Bine le mai ziceti din condei, si tu si Umberto Eco! Sunt invidios, homo ludens-ilor!
O saptamana buna si sanatate tuturor!
PS. Inca ceva. Ma gandesc la un lucru : blogul hiperboreean ar trebui popularizat, caci ai ce afla si castiga de la un blogger ca tine, citindu-l. Parerea mea, pe care cred ca mi-am mai expus-o odata aici, daca nu ma insel. "Povestile" tale sunt ca un balsam pentru minte, inima si suflet. Muzica postata, la fel, deci e o placere sa treci prin Hiperboreea cand ai nevoie de o infuzie/perfuzie de frumusete si bunatate.
Imi mai permit o sugestie, a propos de Homo ludens, si inchei mesajul : http://www.youtube.com/watch?v=2k8Bgplaits&feature=related
:)
E placut cateodata sa dai timpul inapoi si sa poti savura un basm sau o poveste! Sa uiti de grijile vieti si sa mai pierzi o vreme in taramul acela magic, asa cum bine il numesti tu, Irina.
Banuiam eu c-au sa va placa povestioarele! :))
Orpheus, si pe mine m-au cucerit prima si a treia povestire datorita mesajului lor profund uman si avertismentului pe care-l lanseaza spre toate generatiile, dar cosmonautii mi-au ramas in minte prin marea lor descoperire: aceea ca limbajul nu e doar cuvant, ci si gest, mimica, reactie la lumea inconjuratoare, comportament in general. Lingvistic, nonlingvistic, paralingvistic deopotriva.
Chiar acum ascult HomoLuDens - klipas! Un pic de muzica rock si niste homo ludensi se potrivesc de minune temei! Multumesc!!
P.S. Nu m-am gandit la ideea popularizarii blogului hiperborean... Inca... Ma mai gandesc... Cativa cititori inteligenti, care inteleg mesajul postarilor si apreciaza ce ofer, inseamna mai mult pentru mine decat zeci sau sute de vizitatori pe zi.
Dar sunt impresionata de cuvintele tale frumoase si asta ma indeamna sa continui, sa adun aici micile comori pe care le gasesc pe unde nici nu te-astepti. :)
,,Ma mai gandesc...” Adica o sa ma gandesc de-acum inainte (vad ca a iesit mai sus o contradictie in termeni... graba...) :)
Trimiteți un comentariu