Lecturi - Chuck Palahniuk (4)

,,Capitolul 1

Singurul personaj care se mai găseşte aici e Brandy Alexander, doborâtă de un foc de puşcă, întinsă la capătul scărilor şi sângerând de moarte.
Îmi spun că şuvoiul de roşu care ţâşneşte din gaura de glonţ a lui Brandy nu e sânge, ci mai degrabă un instrument sociopolitic. Chestia cu clonarea după reclamele alea la şampon, ei bine, e valabilă pentru mine, cum e şi pentru Brandy Alexander. Să-mpuşti orice persoană prezentă în camera asta ar fi echivalentul moral al asasinării unei maşini, a unui aspirator, a unei păpuşi Barbie. Al ştergerii unui disc de computer. Al arderii unei cărţi. Probabil că asta-i valabil pentru orice crimă din lume. Soiul ăsta de produse suntem cu toţii.[...]
Apoi Evie începe să bocească, acolo-n picioare, la jumătatea scărilor. Evie, virusul ăsta mortal al momentului. Pentru noi e semnalul să ne uităm toţi la sărmana Evie, sărmana şi trista Evie, fără păr, îmbrăcată doar în cenuşă şi-n cuşca de fire metalice a rochiei sale arse. Apoi Evie lasă puşca să cadă. Cu faţa murdară în palmele murdare, se aşază şi-ncepe să hohotească, de parcă plânsul ar rezolva ceva. Puşca încărcată, calibru 30 şi ceva, zăngăne pe scări în jos şi alunecă pe pardoseală în mijlocul holului, răsucindu-se pe-o parte, cu ţeava spre mine, spre Brandy, spre Evie, care plânge.
Nu c-aş fi vreun animal de laborator, detaşat, programat să ignore violenţa, dar primul meu gând e că poate mai avem vreme să presărăm nişte bicarbonat peste petele de sânge.[...]"

(Chuck Palahniuk, Monştri invizibili. Iaşi: Editura Polirom, 2007)

,,Felul meu de a scrie este în primul rând o reacţie la ceea ce îmi displace în calitate de cititor. Descrierile nu sunt tocmai genul meu. Prefer literatura bazată pe verbe, nu pe adjective. Şi asta pentru că, dacă verbele sunt de competenţa mea, umplerea spaţiilor goale dintr-un text, adică imaginarea lucrurilor pe care el le lasă nerostite, este privilegiul cititorului."

Chuck Palahniuk